Mourinho se află în fața primului meci be banca lui Real. Mâine dimineață, de la ora 6:00, albii vor da piept cu CF America, în ceea ce reprezintă primul amical al verii pentru ei. Pentru moment, „The Special One” nu are la dispoziție cei mai valoroși fotbaliști, care sunt încă în vacanță după un Mondial epuizant. Astfel, Casillas, Sergio Ramos, Arbeloa, Albiol, Xabi Alonso și Higuain nu au revenit încă la echipă. Presa din Spania susține că acest lucru nu îi displace deloc portughezului, care are astfel șansa să îi vadă și pe jucătorii pe care, în mod normal, nu ar miza.
În schimb, Mou îi va putea folosi pe Ronaldo, cel mai important jucător al Realului, dar și pe noile achiziții Pedro Leon și Di Maria.
Principala schimbare față de „epoca Pellegini” va fi la nivelul așezării în teren, fostul tehnican al Interului preferând un sistem 4-2-3-1. Dealtfel, lusitanul este fan declarat al acestei formule pe care a folosit-o în multe momente la Chelsea, dar mai ales la Inter, cu care a cucerit, sezonul trecut, tripla istorică.
sursa foto: Marca
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER